România – Germania, ultimul meci pentru tricolore la Euro 2022 de handbal feminin, s-a încheiat cu victoria nemțoaicelor, scor final 28-32. Tricolorele termină pe ultimul loc din grupă.
Partida a fost Live Video Online pe site-ul ProSport.ro și transmisă la TV de Digi Sport 1 și de Prima Sport 1. În primele meciuri din grupa II,România a învins Spania cu 28-27 și a pierdut cu Muntenegru, scor 34-35. Cristina Neagu a depășit 300 de goluri înscrise la Campionatele Europene de handbal.
Min. 60. Final de partidă: înfrângere pentru tricolore! România părăsește Campionatul European de handbal feminin.
Min. 58. 28-32. România nu mai poate evita înfrângerea.
Min. 51. Time out cerut de Germania. 24-28
Min. 41. Cristina Neagu înscrie spectaculos: 19-22.
Min. 32. Sorina Tîrcă Grozav ratează unul la un cu portarul. 15-17
Min. 31. A început cea de-a doua repriză!
Min. 29. Apără Daciana Hosu apără! La pauză, scorul este de 14-16.
Min. 27: Sorina Tîrcă Grozav înscrie și ea. România – Germania 13-16
Min. 23: Crina Pintea este eliminată pentru ținere
Min. 22: România – Germania 12-15. Laura Pristăvița reduce din diferență
Min. 19: Revenim în joc după time out: 10-11
Min. 16: Tricolorele clachează la jumătatea reprizei: 6-10
Min. 13: România se vede condusă: 6-7
Min. 12: Germanele revin în joc: 6-6
Min. 4: Tricolorele se desprind încă din start, avem avantaj: 3-0
Min.1: Start de meci!
Primele două clasate se califică în semifinale, iar formaţiile de pe locul al treilea vor juca pentru poziţiile 5-6.
Naţionala României participă pentru a 14-a oară la turneul final al CE. La ediţia din 2020, România a ocupat locul 12, cea mai slabă clasare din istoria participărilor sale. Cel mai bun rezultat a fost obţinut la ediţia din 2010 – medalia de bronz.
Titlul european este deţinut de Norvegia, care l-a cucerit pentru a opta oară la ediţia din 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER